Funcția de șef al învățământului buzoian, scoasă din nou la concurs

de Stiri Buzau Media
Funcția de șef al învățământului buzoian, scoasă din nou la concurs

Funcția de șef al învățământului buzoian, scoasă din nou la concursFuncția de inspector școlar general al IȘJ Buzău este pusă din nou la bătaie. Ministerul Educației a anunțat scoaterea la concurs a funcţiei vacante din fruntea învățământului buzoian, un post în jurul căruia în ultima vreme s-au creat numeroase controverse.

Potrivit site-ului IȘJ Buzău, la concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional

b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;

c) este personal didactic titular în învăţământ/ într-o unitate de învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;

d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;

e) a obţinut calificativul anual „foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;

f) are recomandare/ caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesor al unităţii de învăţământ sau din parte consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;

g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere din învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art.234 alin.(1) din legea 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;

i) la data susţinerii concursului nu a îndeplinit vârsta standard de pensionare. Dosarul de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art.4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se depune, în perioada 26 octombrie – 08 noiembrie 2015 la sediul Inspectoratului Școlar pentru a cărui funcţie de inspector şcolar general candidează.

Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 23-25 noiembrie 2015 la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0238 721 655 de luni până vineri, între orele 10,00 – 15,00. La Buzău, s-a creat un adevărat scandal în jurul funcției de șef al IȘJ Buzău. Asta după ce au fost două concursuri la care s-au înscris de fiecare dată Ionela Voicu și Geta Burducea, cea din urmă fiind șef în trecut al IȘJ Buzău, dar și în prezent. Asta deși de fiecare dată Ionela Voicu a avut rezultate net superioare celor obținute de Burducea, păstrată, suspect, în fruntea Inspectoratului de oficialii de la Ministerul Educației. Acum, când postul este scos din nou concurs, Ionela Voicu, cea care își caută dreptatea în justiție, spune că Ministerul Educației nu poate pune la bătaie funcția decât la finalizarea procesului.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns