Autobuzele electrice vor circula prin Buzău, din primăvară!

de Stiri Buzau Media

Buzoienii mai au de așteptat câteva săptămâni până când vor putea călători cu autobuzele electrice achiziţionate de Primărie.

Punerea în circulație a noilor mijloace de transport în comun ecologice a fost amânată, deoarece încă nu au fost amenajate staţiile de încărcare care vor deservi autobuzele. Societatea Trans Bus este pregătită logistic pentru introducerea autobuzelor pe trasee, în această perioadă având loc teste, în vederea stabilirii orarelor și a timpilor de circulație.

Cele 13 autobuze electrice achiziționate prin fonduri europene de către Primăria Buzău vor circula pe cele trei artere proaspăt reabilitate, bulevardul Unirii, strada Transilvaniei și Aleea Industriilor. Nouă dintre ele sunt marca BYD Europe, care aparține gigantului chinezesc BYD Group, cu o prezență pe piața europeană de peste 20 de ani, iar celelalte patru autobuze sunt marca TEMSA. Preţul unui singur astfel de autovehicul este de aproape 600.000 de euro.

Potrivit administraţiei buzoiene, pe lângă autobuzele electrice deja achiziţionate vor urma să fie cumpărate alte aproximativ 20 de microbuze electrice pentru transportul elevilor.