Fostele „grajduri ale lui Marghiloman”, gata în primăvară!

de Stiri Buzau Media

Reabilitarea fostelor „grajduri ale lui Marghiloman”, din Parcul Marghiloman va fi încheiată în aproximativ două luni. Lucrările de consolidare și modernizare la clădirea monument istoric sunt avansate, atât la exterior, cât și la interior.

După reabilitare, două dintre clădirile ce compun „grajdurile lui Marghiloman” vor servi drept spațiu expozițional, iar un imobil va primi ocazional câțiva cai și ponei, cu care se vor face, precum odinioară, plimbări pe aleile din Parcul Marghiloman.

Tot în primăvară va fi inaugurată și cealaltă clădire monument istoric din parcul Maghiloman, aflată în reabilitare, “Casa de Oaspeți”, care, odinioară a găzduit-o și pe Regina Maria. Potrivit proiectului, la parterul “Casei de Oaspeți”, vor fi amenajate o cafenea și un mic restaurant, bucătărie și recepție, iar la etaj și mansardă, șase unități de cazare în regim hotelier de patru stele.

După reabilitarea “Casei de Oaspeți” și a grajdurilor, dar și a Casei Grădinarului, unde se vor amenaja sere didactice pentru copii, întreg Complexul Marghiloman din Buzău va deveni un real punct de atracție, nu doar pentru buzoieni, ci și pentru turiști din țară și străinătate.