Cafeaua lui Marghiloman, reinventată la Buzău!

de Stiri Buzau Media

Autoritățile buzoiene vor să reinventeze o celebră băutură a aristocraților de odinioară, considerată și singura reţetă românească de cafea. Este vorba despre Cafeaua lui Marghiloman sau Cafeaua Marghilomana, care, în curând, va putea fi savurată de toți cei vor vizita domeniul Alexandru Marghiloman, din muncipiul Buzău.

Marghilomana este o cafea cu rom pe care a inventat-o, mai mult din întâmplare, chiar la Buzău, celebrul politician Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României în perioada martie-noiembrie 1918. Ea se prepară în ibrice speciale pe nisip de cuarț încălzit de un aparat, de asemenea special. Marghilomana este de fapt o cafea turcească adaptată condițiilor de „campanie” și fiartă cu rom sau cu coniac, la nisip.

De-a lungul vremii, povestea descoperirii cafelei Marghilomana s-a transmis în mai multe variante. Una dintre ele vorbeşte despre o petrecere mare pe care politicianul a organizat-o pe domeniul său, la Vila Albatros, de la marginea Buzăului. În timp ce se bucura de prezenţa unor invitaţi importanţi, instalaţia de apă a locuinţei s-ar fi defectat, iar angajaţii ministrului ar fi improvizat, înlocuind apa cu rom.

Potrivit altei legende, descoperirea aromatei cafele s-a produs atunci când la locuinţa sa de la Buzău, la Vila Albatros, se afla în vizită chiar Regina Maria. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă o cafea. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac.

Cert este că, ulterior, cafeaua descoperită accidental de boierul Marghiloman a început să fie cerută în multe localuri bucureştene, după Primul Război Mondial.

Acum, Marghilomana va putea fi gustată, din nou, odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău, care i-a aparținut marelui politician. Este vorba despre Casa de Oaspeți și Grajdurile lui Marhiloman.

Autoritățile buzoienie precizează că toți banii obținuți din comercializarea produsului „Cafeaua Marghilomana” vor fi donați în întregime copiilor din România bolnavi de cancer, prin „Asociația Alexandru Marghiloman”.