Vin vești bune de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. În urma concursurilor organizate de unitatea medicală, în ultima perioadă, mai mulți medici vor fi angajați în secții cu un deficit acut de specialiști.
Printre specialiștii care au obținut posturile la Spitalul Județean Buzău se află trei medici chirurgi, un medic neonatolog și un medic urgentist. Mai importantă este însă angajarea a trei medici la ATI, o secție vitală unde este mare nevoie de specialiști.
Și secția de Cardiologie, care anul trecut a avut activitatea suspendată două săptămâni, din lipsă de medici, primește întăriri: trei medici, doi cu contract la spital și unul pe colaborare, precum și patru rezidenți care vor face gărzi în Spitalul Județean.
Din păcate, noile angajări nu acoperă criza de medici din cea mai mare unitate medicală din județ. Secția de Neurochirurgie nu are niciun specialist care să efectueze intervenții chirurgicale, iar la Secția de Oncologie este ocupat doar un post din cele patru disponibile.
O situație dificilă se înregistrează și la Pediatrie, unde deși sunt ocupate toate cele șapte posturi de medici, trei pediatri sunt în concediu de creștere a copilului.