Încă două localități buzoiene vor înființa parcuri fotovoltaice!

de Stiri Buzau Media

După Gălbinași, alte două comune buzoiene optează pentru energia verde
cu scopul de a-și diminua semnificativ cheltuielile cu energia
electrică. Este vorba despre Unguriu și Smeeni, două localități care
își vor amenaja parcuri fotovoltaice, ce le vor asigura necesarul de
energie electrică pentru iluminatul stradal și clădirile publice.

Înființarea parcului fotovoltaic de la Unguriu a fost posibilă după ce
Primăria a accesat fonduri nerambursabile de la Ministerul Energiei.
Contractul de finanțare a fost semnat în septembrie 2024, urmând ca
lucrările să demareze în această săptămână și să fie finalizate în
aproape o lună. Parcul de la Unguriu va fi de putere medie, având o
capacitate de 230 MW/h.

Și Primăria Smeeni, a accesat fonduri de la Ministerul Energiei și a
semnat contractul de înființare a parcului fotovoltaic în noiembrie
2024.

Ambele administrații buzoiene consideră că finalizarea investițiilor
le va permite să economisească sume importante, care până acum erau
direcționate pentru plata facturilor la energie electrică. Astfel, se
vor putea acoperi cheltuielile cu iluminatul public, funcționarea
stațiilor de eupurare, dar și cu iluminatul clădirilor Primăriilor,
școlilor și altor instituții.