Nicoleta Popescu Diaconică, reconfirmată la șefia UPU Buzău!

de Stiri Buzau Media

Medicul urgentist Nicoleta Popescu Diaconică a fost reconfirmată la
șefia Unității de Primiri Urgențe Buzău a Spitalului Judeţean de
Urgenţă Buzău. Decizia a fost luată de către Comitetul director al
unității medicale, care a aprobat prelungirea cu încă 6 luni a numirii
sale în funcţia de medic-şef al UPU.

Medicul Nicoleta Popescu, în vârstă de 35 de ani, este originară din
municipiul Râmnicu Sărat și a absolvit Universitatea de Medicină și
Farmacie din Iași. Tânăra urgentistă și-a completat studiile
universitare prin rezidențiatul și specializarea de la Iași, iar
ulterior a acceptat provocarea de a lucra la Spitalul Județean de
Urgență Buzău. Medic urgentist în cadrul UPU Buzău de mai bine de trei
ani, dr. Popescu Diaconică a fost numită pentru prima dată la
conducerea Unității de Primirie Urgențe în ianuarie 2024, devenind
unul dintre cei mai tineri medici buzoieni care și-au asumat
conducerea unei secții atât de solicitante precum UPU.

În luna iulie a anului trecut, Nicoleta Popescu Diaconică a fost
reconfirmată în funcție iar rezultatele obținute până acum a
determinat conducerea spitalului să îi prelungească, din nou,
mandatul.