Noi analize medicale la Spitalul Județean Buzău!

de Stiri Buzau Media

Vești bune pentru bolnavii de hepatită din județul Buzău, Din această lună, Laboratorul de Microbiologie Medicală al Spitalului Județean Buzău face, în premieră, analize de determinare cantitativă de acid nucleic pentru virusurile hepatice HBV și HCV. Aceste teste medicale sunt necesare pentru pacienții cu Hepatita virală B și C, la inițierea tratamentului.

Astfel, Laboratorul de Microbiologie Medicală al Spitalului Județean Buzău devine primul și singurul laborator din județ, care efectuează aceste analize. Toate celelalte laboratoare din Buzău doar recoltează probe pe care le trimit la clinici din București. Important este și că rezultatul analizelor efectuate la Laboratorul Spitalului Județean se eliberează în aceeași zi.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Buzău, prețul analizei pentru Hepatita B este de 300 de lei, iar pentru Hepatita C de 350 de lei.

Măsura realizării a acestor noi analize medicale a fost luată ca urmare a numărului tot mai mare de pacienși care au nevoie de astfel de investigații medicale.