
Faptele au fost sesizate poliţiei la începutul lunii iulie a.c, şi au fost înregistrate iniţial în evidenţe, cu autori necunoscuţi.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în perioada 5 iulie – 8 iulie a.c, cei trei ar fi sustras din patru autoturisme parcate pe raza municipiului Buzău, telefoane mobile, îmbrăcăminte, documente și bani, prejudiciul cauzat fiind de peste 3500 lei.
” În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au constatat că tinerii sunt și autorii a cinci furturi și a șapte tentative de furt din societăți comerciale, sesizate poliției în data de 8 iulie a.c, comise pe raza municipiului Buzău, valoarea prejudiciului fiind de 1300 lei. Polițiștii continuă cercetările și întreprind activități pentru recuperarea prejudiciului, adolescentul aflându-se în prezent sub măsura arestului preventiv într-o altă cauză instrumentată de polițiști”, transmit polițiștii într-un comunicat remis presei vineri.

