hei, tată, acel om nu poate fi adevărat
nu mă păcăli, circul venise pe ulița noastră
și un om înghițea flăcări
cum să înghită flăcări
apoi tata a murit iar eu m-am făcut mare
pe cine să mai întreb cum putea acel om să înghită flăcări
azi o sută sau o mie de oameni au înghițit flăcări,
mor unul după altul
doctorii, cu ochii încercănați, cară oxigen din sufletul lor
și-l transferă în oamenii care au înghițit flăcări
dar ei mor mai departe ca niște vreascuri mistuite de foc
unde-i, tată, înghițitorul de flăcări,
să-l întreb cum făcea de nu murea deloc
iar satul râdea, doar eu priveam îngrozit,
unde-i? a murit, mi-a răspuns cineva,
fusese la priveghi,
cu ochii lui l-a văzut pe înghițitorul de flăcări murind,
dar n-a murit de flacără, ci de inimă rea…
azi nimeni nu mai râde,
nesfârșite șiruri de oameni petrec pe ultimul drum
înghițitorii de flăcări
și ceva îmi spune că-n fiecare din cei încolonați cu tristețe
se găsește un mic înghițitor de flăcări
curând se va face mare
iar cel care-l poartă va muri și el, ars de flacăra care stă la pândă,
gata să-l facă scrum într-o zi
hei, tată, care ai murit demult,
unde-l găsesc pe magicul înghițitor de flăcări
să-mi spună,
să-mi spună
cum făcea el atunci,
cum făcea el de nu murea înghițind un Vezuviu întreg
hei, tată, întoarce-te
și adu-mi-l îndărăt pe magicul înghițitor de flăcări
Lucian Avramescu, 7 noiembrie 2015, Sângeru
Sursa: ampress.ro
