Învățătoarea Ionela Voicu, cea care a participat la două concursuri organizate de Ministerul Educației pentru șefia IȘJ Buzău fiind respinsă la ambele, deși a fost extrem de aproape de a câștiga obținând note mai mari ca ceilalți candidați inclusiv ca actuala șefă a IȘJ Geta Burducea, se ia la trântă cu sistemul.
Extrem de revoltată și considerând că a fost nedreptățită la cele două concursuri, învățătoarea Ionela Voicu a declarat în exclusivitate pentru portalul de știri www.buzaumedia.ro că este decisă să iasă în stradă pentru a arăta că sistemul de învățământ este bolnav iar cei din frunte care ar trebui să se preocupe de starea educației fac orice altceva numai management nu.
„Voi continua această luptă împotriva unui sistem bolnav, profund corupt. Mă așteptam ca măcar în învățământ să ne ghidăm după proverbul „Ai carte, ai parte”, a declarat Ionela Voicu.
Ea a adăugat că în perioada imediat următoare va organiza două proteste, în București, în fața Ministerului Educației. Voicu susține că are deja acreditări pentru cele două acțiuni de protest pe care are de gând să le pună în practică, urmând ca în Capitală să fie însoțită și de părinții și de cadre didactice care o susțin.