Președinte al Judecătoriei Pogoanele a fost desemnat judecătorul Marian Bădulescu, acesta fiind tatăl liberalului Dorin Bădulescu, de profesie avocat.
Marian Bădulescu a fost desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii să se ocupe în continuare de soarta instanței de la Pogoanele, în condițiile în care în prezent funcția este deținută tot de acesta, însă cu delegație.
„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărît prelungirea delegării în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Pogoanele a domnului Bădulescu Marian, judecător cu grad profesional de tribunal, începînd cu data de 01.10.2015, pînă la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni, sub condiţia obţinerii avizului anual de menţinere în funcţie după împlinirea vîrstei de 65 de ani” se arată în hotărîrea CSM.
Nu demult, CSM a organizat concurs pentru postul de preşedinte al Judecătoriei POgoanele. La examen s-a înscris un singur candidat care a ratat testarea întrucât nu a acumulat punctajul necesar pentru a fi declarat admis. În aceste condiții, judecătorul Bădulescu a fost numit președinte cu delegație al instanței.