Medicii de familie, soluția pentru acoperirea deficitului de doctori la Urgențe

de Stiri Buzau Media

received_963230790396650În lipsa unor specialiști urgentiști care să asigure permanență la Unitatea de Primiri Urgențe, conducerea Spitalului Județean își pune speranța în medici de familie cu care să acopere deficitul de doctori la cea mai aglomerată secție a unității medicale. Astfel, SJU a scos la concurs un post de medic specialist în medicină de familie. Înscrierile se fac până la data de 6 mai.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se află în desfășurare examene pentru 41 de posturi vacante, la care s-au înscris 209 candidaţi. Cele mai râvnite sunt cele 16 posturi de asistent medical debutant, absolvent de şcoală postliceală sanitară, nu mai puţin de 96 de dosare fiind admise la concurs. Pentru cele 18 posturi de îngrijitoare sunt 77 de persoane admise, pentru două posturi de infirmieră debutantă, disponibile la secţiile Chirurgie plastică şi Neonatologie, s-au înscris 20 de candidate, toate fiind admise după selectarea dosarelor. Postul de agent Dezinfecţie-Dezinsecţie-Deratizare este râvnit de cinci candidaţi, iar pentru cel de asistent medical debutant la Serviciul Judeţean de Medicină Legală sunt şapte candidaţi.
Ieri s-a desfășurat examenul scris pentru posturile de moaşă, moaşă principală şi asistenţi medicali, iar astăzi, dau testarea scrisă candidații la posturile de infirmiere, îngrijitoare şi agent DDD.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns