De Ziua Eroilor, o delegaţie de militari americani, condusă de general maior Charles Lynn Gable, locţiitorul comandantului Gărzii Naţionale din Alabama, aflat într-o vizită oficială în România, a adus un omagiu celor doi militari buzoieni căzuţi în Afganistan luna trecută.
Ei au participat la ceremonia religioasă de comemorare a celor doi eroi, alături de familiile și de colegii celor dispăruţi și au depus coroane de flori.

Manifestări dedicate Zilei Eroilor, au fost desfăşurate joi şi la Monumentul „Regimentului 48 Infanterie” din Parcul Eroilor din municipiul Buzău, în localitatea Spătaru, la bustul generalului Ştefan Guşă dar şi la Monumentul Eroilor din comuna Ţinteşti.




