Situație incredibilă pe Bulevardul Alexandru Averescu din municipiul Buzău. Un copil în vârstă de 3 ani şi jumătate s-a ars grav la tălpi după ce a mers pe asfaltul încins, proaspăt turnat de angajații Urbis Serv. Copilul era însoţit de mama sa, iar lucrarea nu era semnalizată în niciun fel. Mai mult decât atât, mama nu a fost avertizată că a fost turnat asfalt încins pe trotuar. Abia după ce copilul a început să plângă, mama a realizat ce s-a întâmplat şi a chemat imediat o ambulanţă care a transportat copilul la spital. Micuțul a primit îngrijiri medicale şi este în afara oricărui pericol.