Vineri, 19 august 2016, de la ora 20:45 – buzoienii sunt invitați la ”București nonstop” care va rula în Amfiteatrul din Parcul Tineretului.
București nonstop (2015) este un film de lungmetraj ce ilustrează povestea unui cartier din București. Mai exact, filmul este o noapte din viața unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri. Patru persoane conduc patru povești diferite legate între ele de un personaj-cheie, Achim, cunoscut ca „băiatul de la non-stop”, interpretat de Gheorghe Ifrim. Filmul își dorește să transmită povestea unor oameni normali în situații excepționale. Ieșite din comun, toate cele patru povești nu fac decât să radiografieze un microclimat din orașul în care trăim. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util și inutil, viață, moarte, cu fapte bune și rele, fără finalitate dar și cu umor și cu tandrețe, escalând ridicolul unor întâmplări și situații penibile dintr-o singură noapte.
Din distribuţia filmului, o dramă cu accente comice, fac parte Gheorghe Ifrim, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Olimpia Melinte, Dorian Boguta, Alexandru Papadopol, Adrian Titieni, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Dan Bordeianu şi Lili Sandu.