O firmă din Poșta Câlnău, cu un singur angajat, datorii de 600 milioane lei la stat în numai doi ani de activitate

de Stiri Buzau Media

amenda-baniANAF a început să publice lista datornicilor la bugetul de stat. O societate cu un angajat a reuşit performanţa de a conduce topul
Potrivit datelor publicate de Fisc, care vizează doar contribuabilii mari şi cei mijlocii, cel mai mare datornic la bugetul de stat este Oana Management SRL. Din datele consultate de EVZ, firma este un SRL înfiinţat în 2006 în localitatea Poşta Câlnău, din Buzău, cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. Firma are un singur angajat.

Potrivit unui raport al Risco, compania este deţinută de două persoane fizice: Vasilescu Cătălin Florian (98,81%) şi Vrînceanu George (1,19%).

Firma avea la 31 martie datorii totale restante la bugetul de stat de 454.767.074 lei, plus 104.527 lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, 4.138 lei la bugetul de şomaj, şi 37.595 lei la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Împotriva firmei au început procedurile de executare silită, dar este puţin probabil că statul va putea recupera sumele restante. Ciudat este că aceste datorii au fost acumulate în doar doi ani, 2014 şi 2015, potrivit datelor Risco.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns