Datoriile nefiscale ale persoanelor pot fi supuse executării silite doar în cadrul unei perioade de timp determinate, stabileşte legislaţia în vigoare. La expirarea acesteia, dreptul de a acţiona împotriva persoanelor respective încetează, astfel că datoriile se prescriu şi nu mai pot fi recuperate.
Datoriile nefiscale nu au o definiţie propriu-zisă, astfel că acestea pot fi identificate ca fiind creanţele apărute în cadrul raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi/sau cele juridice (atât timp cât nu sunt incluse în Codul fiscal). Practic, putem spune că datoriile ce nu sunt reglementate de legislaţia fiscală sunt considerate nefiscale.
Legislaţia românească nu prevede o definiţie a termenului de «datorie nefiscală». În consecinţă, pentru a putea oferi o individualizare a acestora, putem pleca de la o interpretare per a contrario a termenului datoriilor fiscale, arătând că datoriile nefiscale pot fi definite ca acele datorii sau creanţe născute din raporturi juridice între persoane fizice şi/sau juridice şi care nu sunt reglementate de dispoziţiile Codului fiscal – a afirmat, la solicitarea AvocatNet.ro, avocatul George Lipănescu.
Dacă nu este exercitat în termenul stabilit de lege, dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, potrivit Codului civil. Mai precis, în cadrul termenului de prescripţie, datornicii pot fi constrânşi, cu ajutorul forţei publice, „să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz”, aşa cum se arată în actul normativ.
Termenul general de prescripţie al datoriilor nefiscale este de trei ani, însă există situaţii în care acesta poate fi ori mai mic, ori mai mare de-atât.
Termenele de prescripţie aplicabile datoriilor nefiscale
Calcularea termenului de prescripţie se face de la data la care datornicii sunt obligaţi să dea sau să facă un lucru anume. Din moment ce termenul este limitat la un anumit număr de ani, creditorii care nu acţionează în cadrul acestuia sunt sancţionaţi de lege pentru delăsare şi nu mai au cum să-şi recupereze datoriile.
Termenul de prescripţie este reprezentat de un interval de timp, calculat de la data naşterii creanţei, înăuntrul căruia creditorul obligaţiei are dreptul de a constrânge debitorul, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz. Pe scurt, doar în termenul de prescripţie creditorul poate obţine concursul autorităţilor pentru a obţine executarea de către debitor a obligaţiei asumate. Termenul de prescripţie are caracterul unei sancţiuni, creditorul care este delăsător fiind privat de posibilitatea de a mai recurge la ajutorul autorităţii pentru realizarea drepturilor sale – ne-a spus George Lipănescu.
Aşadar, dacă nu se prevede altfel, termenul general de prescripţie este de trei ani, a completat avocatul: „În conformitate cu reglementările Codului civil, termenul general de prescripţie este de trei ani. Cu alte cuvinte, ori de câte ori nu se prevede un alt termen printr-o dispoziţie legislativă, se va aplica termenul de trei ani. Există, aşadar, prevăzute numeroase cazuri în care termenul de prescripţie poate fi de un an, de doi ani sau de zece ani”.
Termenul de prescripţie este de un an, conform Codului civil, în următoarele cazuri în care există dreptul la acţiune:
- profesioniştii din alimentaţia publică sau hotelierii, pentru serviciile pe care le prestează;
- profesorii, institutorii, maeştrii şi artiştii, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
- medicii, moaşele, asistentele şi farmaciştii, pentru vizite, operaţii sau medicamente;
- vânzătorii cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate;
- meşteşugarii şi artizanii, pentru plata muncii lor;
- avocaţii, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor (termenul de prescripţie se calculează din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din cea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului);
- notarii publici şi executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor (termenul prescripţiei se socoteşte din ziua în care aceste sume devin exigibile);
- inginerii, arhitecţii, geodezii, contabilii şi alţi liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin (termenul prescripţiei se socoteşte din ziua terminării lucrării).
Totodată, termenul de prescripţie de un an este valabil pentru restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu s-a mai ţinut şi pentru dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri (terestru, aerian sau pe apă), îndreptată împotriva transportatorului.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie de doi ani, acesta se aplică raporturilor de asigurare/reasigurare, precum şi plăţii remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile contractuale prestate.
În fine, Codul civil mai dispune că în termen de zece ani se prescrie dreptul la acţiune cu privire la:
- drepturile reale ce nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie;
- repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
- repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Important! Actul normativ prevede că, după ce se împlineşte termenul de prescripţie, persoanele vizate pot să refuze plata datoriilor nefiscale (dacă li se cere acest lucru).
Termenul de prescripţie poate fi „resetat” prin întrerupere
Întreruperea termenului de prescripţie este posibilă în anumite cazuri specifice, iar un astfel de eveniment duce, practic, la ştergerea perioadei deja scurse şi începerea unui nou termen.
Prin întrerupere înţelegem intervenirea unui fapt a cărui apariţie are drept consecinţă ştergerea perioadei scurse înainte de apariţia evenimentului şi începerea unui nou termen de prescripţie cu aceeaşi dată. Faptele care au ca efect întreruperea termenului de prescripţie pot proveni atât de la creditor, cât şi de la debitor. Aşa cum am mai arătat, prescripţia este o sancţiune care se aplică creditorului delăsător şi de care profită debitorul – a lămurit George Lipănescu.
Potrivit Codului civil, prescripţia se întrerupe atunci când creditorul iese din pasivitate, în următoarele situaţii:
- prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie;
- prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti (în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă);
- prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Avocatul a menţionat că orice plată făcută de datornic sau orice act semnat prin care acesta recunoaşte datoria nefiscală duce, de asemenea, la întreruperea prescripţiei:
Prescripţia poate fi întreruptă şi ca efect al acţiunilor debitorului de executare voluntară sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie. Aşadar, ori de câte ori debitorul face o plată parţială sau totală ori semnează un act de recunoaştere (precum o cerere de amânare, un act de eşalonare a datoriei etc.), termenul de prescripţie se întrerupe de drept şi începe să curgă unul nou.
În altă ordine de idei, trebuie reţinut că există şi cazuri în care prescripţia se suspendă. Mai exact, după cum prevede Codul civil, termenul nu începe să curgă sau se suspendă, de exemplu, între soţi (în timpul căsătoriei, atât timp cât aceştia nu sunt separaţi în fapt), cât timp datornicul ascunde în mod deliberat creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia ori în cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (cât timp nu au reprezentant sau ocrotitor legal).
Prescripţia nu se aplică automat
Specialistul contactat de redacţia noastră a ţinut să sublinieze că prescripţia nu se aplică automat, ci că ea poate produce efecte doar atunci când este invocată în instanţă.
Este important de precizat că prescripţia nu operează de drept. Pentru a produce efecte, ea poate fi şi trebuie invocată de regulă doar de către partea în folosul căreia operează. De asemenea, pentru a produce efecte, prescripţia trebuie invocată în cadrul unei acţiuni prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Aşadar, dacă suntem chemaţi în judecată pentru o creanţă pe care o considerăm prescrisă, nu putem rămâne în pasivitate cu convingerea că judecătorul va aplica din oficiu prescripţia, ci va trebui să o invocăm prin întâmpinare – a punctat avocatul George Lipănescu.
În acelaşi timp, atunci când executarea silită începe după prescrierea unei datorii nefiscale, debitorii pot invoca prescripţia pe calea contestaţiei la executare.
Important! Persoanele care-şi achită datoriile nefiscale după ce acestea s-au prescris nu-şi pot recupera banii, se arată în Codul civil, chiar dacă la data plăţii acestea nu ştiu despre împlinirea termenului de prescripţie.
Sursa: avocatnet.ro
