Profesorii vor să boicoteze examenele naționale. Sindicaliștii din educație susțin că s-au săturat de promisiunile guvernului și speră că astfel să-și obțină drepturile.
Profesorii spun că măririle salariale sunt de-a dreptul umilitoare şi, revoltaţi, ameninţă cu proteste dure.
În Buzău, profesorii se gândesc deja la blocarea evaluării naționale și a bacalaureatului.
Prima acțiune de protest a cadrelor didactice a fost mitingul din București organizat la începutul acestei luni. Nemulțumirile profesorilor, însă, au rămas. Până pe 17 iunie profesorii buzoieni vor decide dacă boicotează examenele naționale sau nu, iar decizia va fi transmisă la București. Inițial, decizia luată la nivelul județului a fost de neîncheiere a situației școlare, dar propunerea nu a a fost agreată de liderii sindicali de la București.
Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni se va ști dacă examenele naționale vor începe conform programului stabilit.