Anunțul unui consiliu regal de care n-am avut știință că există, mi-a spus ceea ce bănuiam că se va petrece într-o zi – Regele moare. Sigur, se retrage din viața publică, se retrage din demnitățile de monarh nedetronat legal, se…Majestatea Sa Regele Mihai nu se poate retrage însă din istorie. Nici dacă ar vrea el sau cei care s-au proptit deja cu umărul în umbra doborâtă de boală și vârstă a Suveranului. De oriunde se poate retrage sau îl poate retrage vârsta, la care s-a opintit, adaos blestemat, boala numită cancer, dar din istorie nu. Regele părinților și bunicilor mei, rămâne și în biserica din sat, refăcută de bunicul Victor, pe cheltuiala lui și-n care Mihai I, costumat militar, la o vârstă de adolescent mai degrabă, decât de tânăr, stă ca un sfânt frumos în pronaos. Am mers astăzi peste drum și am privit iar chipul celui mai tânăr sfânt din copilăria mea, fiindcă n-am știut să-l desfac dintre arhangheli și martirii încruntați. Și apoi nu mi-a spus nimeni ce-i cu el și l-am considerat în logica peretelui zugrăvit. Cândva, mărindu-mă și căpătând deprinderea de a mă hârjoni cu cărțile, am dat de portretul sfântului din biserica din Sângeru și m-am dumirit cine e. Era Regele, costumat militar, ca un Sfânt Gheorghe fără suliță, blajin și uitându-se fără reproșul încruntat al sfinților bătrâni care mă certau cu privirea dacă păcătuiam suindu-mă într-un cireș care nu era al meu. Da, Regele e tot acolo. Păcat că n-a apucat să se vadă fiindcă am îndrăznit să-l invit la Sângeru. S-ar fi bucurat sigur. I-am povestit cândva Principesei Margareta despre portret și mi-a promis că-și aduce și părintele-Rege să se vadă. Acum a devenit prea târziu.
Am citit azi texte care exprimă sincere păreri de rău, dar și fariseice mesaje care se vor de încurajare dar seamănă mai degrabă a condoleanțe. Regele a fost aici, iar socialismul cu față umană, devenit capitalism de cumetrie, a făcut tot ceea ce știe mai bine – și la acest capitol e imbatabil – pentru a ține la distanță regalitatea la care România avea dreptul. Regele n-a abdicat niciodată, noi am abdicat. România ar fi arătat altfel dacă, după 89, pe tron se suia cel legitim și nu uzurpatori. E târziu, însă, iar România cade din toate clasamentele, în subsolurile Europei, cu toate că are încă, risipit prin lume, un popor frumos, destoinic, cu minți luminate și, încă, un Rege.
Lucian Avramescu
Ampress.ro
