Schimb interesant de experienţă între generaţii, ieri, la Consiliul Județean Buzău. Conducerea CJ și câțiva consilieri județeni s-au întâlnit marți cu reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor, aceștia din urmă având ocazia să afle răspunsuri la întrebări legate de administrație ori despre activitatea membrilor deliberativului județean. A fost o întâlnire interactivă, iar cei doi preşedinţi s-au completat perfect la această primă întâlnire de lucru şi au stabilit chiar şi un program comun de lucru pentru viitor.
În plus, cele două consilii judeţene s-ar putea consulta şi în alte probleme care ţin de bunăstarea comunităţii, chiar înainte ca proiectele să fie supuse votului aleşilor judeţeni.
Am avut o dezbatere extrem de interesantă și constructivă între consilieri județeni și elevi din Consiliul Județean al Elevilor. Tinerii au adresat întrebări legate de modul în care funcționează administrația publică județeană, ce înseamnă să fii consilier județean, ce atribuții au aleșii locali.
În același timp, elevii au fost interesați de modul în care putem sprijini voluntariatul, acțiunile civice și cum putem derula, împreună, programe și proiecte pentru tineri.
Am fost extrem de impresionat de seriozitatea și maturitatea acestor tineri din clasele a XI-a și a XII-a.
A fost doar un prim pas în dezvoltarea unei relații strânse de colaborare între Consiliul Județean Buzău și Consiliul Județean al Elevilor – a precizat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.