Școlile și grădinițele din municipiul Buzău sunt pregătite să își primească cursanții. Afirmația îi aparține primarului Constantin Boșcodeală, care a spus joi la finalul ședinței de CLM că de săptămâna viitoare vor începe pregătirile pentru începerea noului an școlar dar că unitățile școlare din municipiu sunt oricum gata să își primească elevii.
„Vom începe pregătirea pentru debutul anului școlar în următoarele 10 zile dar oricum școlile și grădinițele din Buzău sunt pregătite și arată și extraordinar de bine. Nu cred că există școli și grădinițe undeva în țară care să arate mai bine ca școlile și grădinițele din Buzău. Acesta a fost unul din obiectivele mele și tocmai de aceea la Buzău învață aproximativ 26.000 de elevi ceea ce înseamnă că avem un oraș tânăr”, a spus primarul Boșcodeală.