Şeful Serviciului Logistică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, comisarul Cosmin Ioan Mazâlu şi un subaltern de-al său, Daniel Cicârlan, sunt cercetaţi penal de Direcţia Naţională Anticorupţie. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu după ce anul trecut ar fi favorizat anumiţi candidaţi care au participat la un concurs pentru ocuparea a trei posturi de fochist. Dosarul penal a fost deschis la sesizarea din oficiu a lucrătorilor Direcției Generale Anticorupție-Biroul Buzău, iar joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a decis punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi ofițeri