Fundația Special Olympics din România organizează în data de 15 martie 2016, începând cu ora 9:00, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, Campionatul Național de Tenis de Masă ‘Special Olympics’.
Pentru ediția din 2016, acest eveniment național, care se organizează anual, își propune să atragă 60 de sportivi cu dizabilități intelectuale și 40 de părinți și voluntari. Ca de fiecare dată, sportivii participanți vor fi evaluați din punct de vedere al stării de sănătate prin măsurarea tensiunii și a glicemiei în cadrul proiectului „Sportivi Sănătoși — Close the Referral Loop” (Închiderea Lanțului de Recomandări).
Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul sportiv se adresează persoanelor cu dizabilități intelectuale din toată țara și este cuprins în calendarul competițional agreat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Știițifice din România pentru anul școlar 2015 — 2016. Sunt așteptați sportivi din Suceava, Timișoara, Satu Mare, București, Buzău, Craiova, de la școli speciale și organizații neguvernamentale.
Tenisul de masă îi mobilizează pe tinerii sportivi Special Olympics spre o perspectivă pe care noi o cultivăm, aceea de a face mișcare și în același timp să lucreze în echipă, să comunice și să se bucure de timpul petrecut în sala de sport – a declarat Viorel Mocanu, director sportiv Special Olympics România.
Campionatul Național de Tenis de Masă de la Buzău face parte din proiectul „Integrarea Socială prin Sport a Persoanelor cu Dizabilități Intelectuale”. În cadrul acestuia sunt organizate evenimente sportive locale, regionale și naționale pentru un număr de 915 persoane cu dizabilități intelectuale și sunt implicați antrenori alături de 450 de voluntari și 200 de membri ai familiilor participanților. Partenerul Fundației Special Olympics din România este Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București. Proiectul, care a început la 1 aprilie 2015 și se va încheia pe 20 aprilie 2016, este finanțat cu 30.000 de euro din care 27.000 de euro sunt contribuția Fundației Vodafone România. Alte surse de finațare ale proiectului provin de la autoritățile locale și de la Special Olympics Internațional.
Fundația Special Olympics din România a fost înființată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics. Organizația contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale, oferindu-le șansa de a-și descoperi și dezvolta potențialul și calitățile sportive prin intermediul programelor de pregătire și a evenimentelor competiționale, organizate pe tot parcursul anului. Astfel, sportivii noștri au ocazia de a deveni membri activi ai familiei și ai comunității din care fac parte. Special Olympics constituie o experiență care insuflă energie, sănătate, încredere în sine și bucuria de a trăi.