
Polițiștii locali l-au legitimat imediat pe tânăr, găsind asupra lui pliculețele cu substanţe psihoactive.
În timp ce efectuam serviciul de patrulare în zona centrală din municipiul Buzău, un tânăr de 23 de ani a încercat să evite întâlnirea cu patrula de poliţie. L-am legitimat şi apoi am găsit 12 pliculețe cu substanţe necunoscute. El a zis că sunt pentru consumul propriu şi le-a cumpărat din Galaţi. A fost dus la sediul Poliţiei Locale pentru a fi predat Poliţiei naţionale pentru începerea cercetărilor – a declarat agentul Vasile Bronea de la Poliţia Locală.
De asemenea, polițiștii au găsit asupra tânărului un bilet de externare din Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca unde fusese tratat o vreme urmare a unor tulburări de comportament şi mentale ca urmare a consumului de droguri.
Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT. Ei trebuie să afle acum de la cine a cumpărat buzoianul drogurile și dacă astfel de substanțe periculoase au mai fost vândute în oraș pe această filieră.
Sursa foto: adevarul.ro

