Aproximativ 200 de tineri s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Daciei din municipiul Buzău, cu flori şi lumânări, pentru a comemora victimele incendiului din clubul bucureştean Colectiv.
Apelul a fost lansat pe Facebook în cursul zilei de duminică, tinerii fiind chemaţi în centrul municipiului Buzău pentru a aduce un omagiu victimelor din clubul bucureştean, dar şi în semn de solidaritate cu cei care se luptă să supravieţuiască: „Ne unim din solidaritate pentru persoanele a căror inimă a încetat să mai bată, pentru prietenii care încă se luptă să trăiască prin spitale, pentru familiile îndurerate”.
Tinerii au ajuns în Piaţa Daciei din municipiu cu flori, pe care le-au aşezat pe asfalt, şi lumânări pe care le-au aprins în memoria celor care au murit în incendiul de vineri seară.
Mă bucur că şi la Buzău oamenii s-au strâns într-o astfel de acţiune pentru a comemora victimele incendiului din clubul Colectiv. Este o dovadă că le pasă şi că vor să se implice. Oricare dintre noi puteam fi în situaţia celor de acolo – a declarat un participant la eveniment.
Vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.
Un număr de 137 de răniţi mai sunt internaţi, duminică seară, în spitalele Capitalei, a informat Ministerul Sănătăţii.