Trei răniţi au murit duminică dimineaţă, doi la Spitalul Floreasca şi unul la Spitalul de Arşi. Cele două persoane decedate la Floreasca sunt un cetăţean turc şi o tânără. Bilanţul morţilor a ajuns la 44 de morţi. Sâmbătă, nouă persoane au murit în mai puţin de 24 de ore. Şapte decese au avut loc în România, iar două în Olanda. În România au murit trei pacienţi de la Spitalul Floreasca, doi de la Spitalul de Arşi, unul de la Spitalul Universitar şi unul de la Spitalul Bagdasar Arseni.
Cele două persoane care au decedat în Olanda au pierit la scurt timp după ce au aterizat în Rotterdam. Una dintre victime a decedat în ambulanţă, iar a doua, la spital. Este vorba despre Tullia Ciotola, o studentă din Italia, aflată în România cu bursă Erasmus, şi Florin Cristian Popescu, bodyguard la clubul Colectiv.
Sâmbătă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu a avertizat că urmează o săptămână de foc. Această perioadă, din păcate, este cea mai dificilă. S-a incercat stabilizarea pacienţilor şi consider că s-a reuşit într-o bună măsură în condiţiile date, dar acum atenţia medicală este şi mai complexă în această perioadă.
Mai mulţi răniţi au fost transferaţi în spitale din străinătate. Sâmbătă, două aeronave cu 16 răniţi au plecat în Olanda şi Belgia, iar seara, alte două avioane SMURD, cu doi răniţi, au plecat spre Austria. Alţi pacienţi urmează să plece spre Israel, Norvegia, Suedia, iar unii doctori au venit în România să vadă răniţii înainte de transport.
De asemenea, mai mulţi pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv vor fi transferaţi, duminică, în spitale din Marea Britanie şi Ungaria, cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării Naţionale.
Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, sunt planificate să execute duminică, 8 noiembrie, două noi misiuni umanitare de urgenţă către Marea Britanie (ora aproximativă de decolare 10,00), şi Ungaria (ora aproximativă de decolare 12,00) pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv. Misiunile vor fi executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne – informează un comunicat al MApN.