ULTIMA ORĂ: Accident cu trei victime și patru mașini implicate pe DN2B Buzău-Brăila(FOTO)

de Stiri Buzau Media
accident2
accident2Un accident de circulație în care au fost implicate patru mașini s-a produs joi dimineață pe DN2B, ce leagă Buzăul de Brăila. Trei oameni au ajuns la spital, după ce șoferul unui TIR nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul ce se deplasa în fața sa.
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 9 dimineața. În timp ce încerca să vireze la stânga, un autovehicul Hyundai, la volanul căreia se afla o buzoiancă, a fost izbit violent din spate de către un TIR cu numere de Dolj.  Mașina a fost apoi proiectată într-un taxi care venea dinspre Brăila spre Buzău, lovind la rândul ei un autoturism Golf care venea dinspre Buzău.
Un pasager din TIR are altă variantă decât cea a polițiștilor. De vină, spune el, ar fi fost șoferul unui Opel, care, imediat după carambol, ar fi părăsit locul accidentului.
Ca prin minune, deși mașina în care se aflau a fost grav avariată, șoferul taxiului și pasagerul din dreapta au scăpat cu răni ușoare, cei doi fiind transportați cu ambulanețele la Spitalul Județean, pentru investigații amănunțite. La spital a ajuns și șoferița mașinii Hiunday izbită în spate de TIR, femeia suferind mai multe contuzii în urma impactului violent.
Potrivit polițiștilor de la Rutieră,  după primele cercetări, vinovat de producerea acestui accident ar fi șoferul TIR-ului, uh bărbat din județul Dolj, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față.
Timp de o oră, traficul în zonă s-a desfășurat îngreunat, pe un singur fir. Polițiștii de la Serviciul Rutier desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului de circulație.
accident3
accident1
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns