Un alt tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, joi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 54. Tânărul care a decedat – Claudiu Bogdan Istrate (22 de ani) – era internat în stare gravă, intubat, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, potrivit unor surse medicale.
În Spitalul Bagdasar-Arseni din capitală mai sunt internaţi 12 răniţi în incendiul din 30 octombrie. Printre aceştia sunt olimpicului la matematică Andrei Bud, student al Universităţii din Bucureşti, basistul trupei Monarchy, Marian Leuşteanu, Andrei Trifu, scafandru de mare adâncime din Mangalia, şi Alexandru Plângu, concurent la X Factor, toţi participând joi la o conferinţă de presă, în care au povestit cum sunt îngrijiţi în Spitalul Bagdasar-Arseni.
Tot joi au murit alţi doi răniţi în incendiul din clubul Colectiv – Alexandru Aliman şi Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, ambii fiind internaţi din 30 octombrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 13 zile de la tragedie au decedat alte 27 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 54.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă opt au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia şi unul în Franţa.
În spitale din Capitală mai sunt internate joi, la 13 zile după incendiul din clubul Colectiv, 66 de persoane rănite, dintre care 14 în stare critică şi gravă.