Buzăul are patru aspiranți la fotoliul de inspector general al învățământului județean. Trei dintre ei sunt clienți vechi ai concursurilor organizate de Ministerul Educației, unul este nou și speră ca încercarea să fie cu noroc din prima.
Cei patru candidați la funcția de general al IȘJ Buzău sunt Ionela Voicu, fost director al școlii din Cislău, profesorul Radu Ispirescu , din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluziva , profesorul Dumitru Săndulache si educatoarea Geta Burducea, actualmente șef al IȘJ Buzău, fără a avea vreun concurs promovat.
„Sunt patru candidați la șefia IȘJ Buzău, între care și educatoarea Geta BUrducea, cea care la cele 2 concursuri de până acum nu a reusit sa treacă de proba scrisa, Burducea cea care este menținută ,, politic ” pe functie in ciuda faptului ca Ionela Voicu a obținut nota 9, 15 la cea mai importanta proba ( cea scrisa ) Concursul se va desfășura in perioada 24-25 luna aceasta. … suntem curiosi daca in condițiile actuale Geta Burducea se mai duce – a declarat soțul Ionelei Voicu, candidata cu cele mai mari șanse să promoveze examenul de la București, având în vedere rezultatele obținute le celelalte concursuri organizate de ministerul de resort.