
La rândul său, Vasile Blaga a vorbit despre lipsa unui sprijin concret al Guvernului, dar și al autorităților locale, pentru cercetare:
Din nefericire, stațiunea, în loc să fie ajutată de Guvern și de autoritățile locale, aici a fost unul dintre cele mai mari jafuri și nu a răspuns nimeni. Este tipică această acțiune a administrațiilor conduse de pesediști, situații similare sunt peste tot, ei tratează proprietățile pe care le gestionează ca pe propriile moșii. Din nefericire, iată unde am ajuns. Când noi am fost la guvernare, ponderea sumelor alocate, a investițiilor pentru cercetare a fost mult mai mare. Acum suntem la cel mai mic nivel atins vreodată, atât pentru cercetare, cât și pentru investiții” – a spus Vasile Blaga.
Vizita celor doi oficiali de la București a continuat cu o întîlnire la Rîmnicu Sărat cu membrii de partid din împrejurimi. Aici, Alina Gorghiu a fost foarte fermă și a spus că liberalii trebuie să uite că actualul PNL este format din fuziunea PNL și PDL, existând o singură formațiune politică. ”În fiecare judet prin care merg cu Vasile Blaga un singur lucru transmitem tututor colegilor: nu mai există nici fostul PDL, nici fostul PNL și cine nu pricepe acest lucru mai bine pleacă. Sunt cât se poate de categorică în această remarcă. Adversarul nostru nu e în interiorul partidului. Adversarul nostru este PSD, asta trebuie să priceapă toată lumea. Trebuie să înțelegem că alegerile nu se cîștigă cu dispute interne, alegerile sunt o provocare mult prea mare care trebuie să depășească interesele unor lideri județeni, ale unei organizații municipale, alegerile înseamnă o miză care duce la modernizarea României, înseamnă o miză peste orgolii personale si peste mize mărunte. Dacă nu le pricepem acum, mâine va fi prea târziu”, a spus Alina Gorghiu, la Râmnicu Sărat. După întâlnirea cu membrii de partid, liderii PNL au mers la o fabric de confecții din Râmnicu Sărat după care s-au întors la Buzău, urmând să susțină o conferință de presă la ora 16.00 la Consiliul Județean.

