Gloria a fost foarte aproape să se nu se prezinte la meciul de luni seară, din Giuleşti, fotbaliştii refuzînd în primă fază să facă deplasarea, din cauza restanţelor salariale vechi, întinse pe durata a mai multor luni. Viorel Ion a dezvăluit în interviurile pe care le-a oferit imediat după meciul pierdut cu 0-4 în faţa Rapidului televiziunilor care au transmis partida, că i-a convins cu greu să renunţe la protest şi numai după ce a primit garanţii ferme din partea autorităţilor locale că la echipă vor ajunge pînă la sfîrşitul săptămînii bani pentru plata unui salariu. În plus, Viorel Ion s-a temut şi de sancţiunile pe care echipa sa le-ar fi suportat dacă nu s-ar fi prezentat la un joc ce urma să fie transmis în direct.
O spun în premieră, după meciul cu Suceava, cînd am cîştigat, această echipă n-a făcut nici un antrenament! Toţi jucătorii au plecat acasă şi n-au vrut să vină, iar astăzi vă spun sincer că m-am rugat de ei 2 ore să urce în autocar, să jucăm. Dacă meciul nu era televizat, vă spun clar că echipa nu făcea deplasarea! I-am făcut să înţeleagă situaţia, că vom primi o amendă mai mare decît ar necesita să le dăm lor vreo două salarii. Au înţeles, n-am ce să le reproşez. Din păcate, a ieşit aşa cum a ieşit, 2-3 jucători n-au vrut să intre, erau titulari, au zis că nu pot să se concentreze pe joc – a spus antrenorul Gloriei.