NATIONAL

Stiri Buzau media | Aici gasesti ultimele stiri din Buzău. Vezi mai jos ultimele stiri din Buzau din categoria NATIONAL

Klaus Iohannis „dezbate” marţi în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” cu persoane selectate din rândul politologilor, jurnaliștilor și formatorilor de opinie

Dezbaterea electorală cu jurnalişti, analişti şi comentatori politici anunţată de preşedintele Iohannis va avea loc marţi, în Aula Bibliotecii Centrale

Fondurile pentru Programul „Tomata” au fost suplimentate cu 12 milioane de euro

Fondurile pentru programele de sprijin au fost suplimentate, prin hotărâre de Guvern, a anunţat un ministru al Cabinetului Orban. Astfel,

ANM anunță o iarnă atipică în România

Iarna următoare va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoadele de vreme extremă,

Cu cât și-au finanțat candidații la președinție campania electorală

Valoarea totală a contribuţiilor depuse de competitorii electorali pentru finanţarea campaniei la alegerile prezidenţiale din data de 10 noiembrie este

Lege referitoare la valabilitatea autorizaţiei de mediu, promulgată de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de Urgenţă

13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Începând de astăzi, 15.11.2019, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 13 noi

Rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale: diferență de peste 15 procente între Iohannis și Dăncilă

Prezidențiabilul PNL, președintele Klaus Iohannis, a obținut 37,82% din voturi la alegerile prezidențiale de duminică, liderul PSD, Viorica Dăncilă -

ANAF schimbă certificatul de atestare fiscală. Cererile vor putea fi trimise exclusiv pe cale electronică

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat noul model de certificat de atestare fiscală, conform cu noua legislație din domeniu.

Cele mai scumpe alegeri prezidențiale de până acum

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a spus că alegerile prezidenţiale 2019 sunt cele mai scumpe de până acum. „Sunt

Chiar dacă ai maşina echipată cu anvelope de iarnă, rişti o amendă de 725 de lei

Chiar dacă ai anvelope de iarnă şi lanţuri pe mașină, tot rişti o amendă de 725 de lei dacă martorii

Statul ar putea plăti și ratele la casă ale magistraților – proiect de lege depus în procedură de urgență de ministrul Afacerilor Interne

Senatorul PNL Marcel Vela, actual ministru al Afacerilor Interne, a depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede decontarea sumei

Salamul de Sibiu nu este făcut din carne originară din România, ci din materie primă achiziționată din spațiul UE

Salamul de Sibiu nu este făcut din carne originară din România, ci din materie primă achiziționată din spațiul UE, din