REGELE MIHAI ÎMPLINEȘTE ASTĂZI, 96 DE ANI

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: familiaregala.ro

 

Sursa foto: familiaregala.ro

Familia Regală organizează astăzi, o serie de  evenimente, pentru a-l sărbători pe Regele Mihai I al României la împlinirea a 96 de ani. Potrivit unui comunicat emis de secretariatul regal, Majestatea sa va aniversa ziua de naștere în cadru privat, la reședința din Elveția, alături de Principesa Sofia. Regele Mihai se află în continuare sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialități, precum și în prezența unor membri ai Casei Regale și a două maici ortodoxe. În numele Regelui Mihai I, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora, astăzi, de la ora 17.00, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, o serie de personalități și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țară și de peste hotare.

Alături de Principesa Mostenitoare se vor află Principele Radu și Principesa Maria. Totodată, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale Regelui, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria, Ateneul Roman va găzdui, începând de la ora 19.00, cea de-a zece ediție a concertului anual de binefacere organizat de Fundația Principesa Margareta a României. ,,Concertul va fi oferit de violonistul Remus Azoitei, pianista Alexandra Dariescu și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Fondurile obtinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundația oferă burse de studiu tinerilor artiști aflați în situații materiale dificile. Anul acesta Fundația Principesa Margareta a României aniverseazî zece ani dedicați tinerelor talente, trei sute de burse oferite și peste 1,2 milioane de euro investiți în viitorul cultural al României” se mai menționează secretariatul regal.

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia fiind fiul principelui moștenitor Carol. Altesa Sa  a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu. Mihai I a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este unul dintre puținii foști șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate.

Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. După plecarea reginei-mamă în exil, Mihai a rămas în grija tatălui. În urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a redevenit regele Mihai I. Privat de afecțiunea familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie. La 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a 1000 de tineri deţinuţi de comunişti, Mihai I a fost obligat să abdice.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă totul a fost sortit eșecului. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989,  regimul Ion Iliescu l-a oprit pe Mihai I să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română iar ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai I a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea sa din viața publică.

Știri despre: