Isaia a fost fiul lui Amos și unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Ieremia, Iezechiel și Daniel), personalitate foarte influentă în secolul al VIII-lea î.Hr, în timpul regilor Ozia, Iotam, Ahaz, Iezechia și Manase, pe care a încercat să-i ajute și să-i îndrepte prin profeții, mustrări și îndemnuri. A murit ca martir, iar biserica îl prăznuiește la 9 mai. Ideile de bază ale operei lui Isaia sunt: Dumnezeul lui Isaia este „cel sfânt”, Dumnezeu este singura realitate importantă, mesianismul, rămășițele – elita religioasă care este purtătoarea mesajului divin nealterat, potrivit wikipedia. Partea aparținătoare lui Isaia este partea capitolelor 1-39 și se împarte în: profeții privitoare la tribul lui Iuda și Ierusalim (1-12), profeții privitoare la neamurile păgâne (13-23), marele apocalips (24-27), amenințări care încep cu „vai” (34-35) și o completare istorică (36-39). După o veche tradiție iudaică, Isaia ar fi trăit până la începutul domniei lui Manase și ar fi fost ucis din ordinul acestui rege idolatru fiind tăiat cu fierăstrăul (690). Isaia a trăit într-un timp când marea putere asiriană a ajuns la culmea sa prin anul 722 î.Cr., anul prăbușirii regatului de nord. Isaia a avut un rol atât religios cât și politic iar prin puterea convingerilor sale și prin activitatea sa, a dezvoltat o teologie despre Dumnezeu și însușirile sale și despre raporturile Lui cu lumea. El ar fi prezis conform interpretărilor creștinilor (interpretări care nu îi conving pe evrei, deoarece Isaia vorbește de o personificare a poporului Israel, nu discută despre Mesia) pe Mesia și împărăția mesianică cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament”. Cercetătorii Bibliei consideră că a existat un Proto-Isaia, care a scris capitolele 1-39, conținând cuvintele din sec. VIII î.e.n. ale unui profet, amplificate în secolul al VII-lea î.e.n., care conform autorilor evanghelici ar fi creat o adevărată școală de gândire în perioada 740 – 701, un Deutero-Isaia (cap. 40-55) care a scris în secolul al VI-lea î.e.n., spre sfârșitul captivității babiloniene și un Trito-Isaia (cap. 56-66), care ar putea fi de fapt mai mulți autori, a/au scris la Ierusalim după întoarcerea din exil.
