Vineri, Buna Vestire. Tradiții și superstiții în această zi

de Stiri Buzau Media

buna_vestire_2În fiecare an, în ziua de 25 martie, creștinii ortodocși celebrează Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Numită și Blagoveștenie, această sărbătoare cinstește ziua în care Arhanghelul Mihail a binevestit Maicii Domnului că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Îngerul a intrat în camera Fecioarei și i-a spus: „Bucură-te, tu, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!“. Maria s-a mirat foarte tare de cuvintele acestea și se întreba ce puteau ele să însemne. Dar îngerul, citindu-i gândurile, i-a răspuns înainte de a fi fost întrebat: „Nu te teme, Maria, căci ai primit îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei spune Iisus. El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt“. Maria, știindu-se neprihănită, l-a întrebat pe Arhanghelul Mihail: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“
„Duhul Sfânt se va pogori peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema“. Ceea ce s-a întâmplat, nouă luni mai târziu, când a venit pe lume Pruncul Sfânt.

Prevestiri de Ziua Cucului

Ziua de 25 martie mai este numită și Ziua Cucului, pentru că la această dată suflarea satului se aștepta să audă cântecul acstei păsări. Potrivit tradiției populare, de la Buna Vestire și până la Sân Petru, cucul are multe sarcini de dus la bun sfârșit, de la prezicerea viitorului și a timpului probabil până la a aduce vești despre iubit/iubită. Însă pentru ca glasul păsării să fie auzit, cei care așteptau acest eveniment trebuiau să îndeplinească trei condiții: să nu fie flămânzi, să nu fie supărați și să aibă bani în buzunar. Se spune că dacă un om va auzi cântecul cucului în spatele sau în stânga sa, iar el este cu stomacul gol, nemâncat şi flămând, este un semn rău. Și tot în popor se crede că în această zi bătrânii pot afla câți ani mai au de trăit, iar tinerii câți ani mai au până la căsătorie, numărând de câte ori își cântă cucul numele. Însă înainte de a afla aceste lucruri, ei trebuie să întrebe cucul. Cei dintâi vor spune: „Cucule, puiucule/Câți ani îmi vei dărui/Până ce eu voi muri?“, în vreme ce tineri vor întreba: „Cucule, voinicule/Câți ani îmi vei da/Până m-oi însura/mărita?“. Fiecare cântat al cucului va însemna un an. Pentru tineri, tăcerea cucului era motiv de mare bucurie, aceasta însemnând că fericitul eveniment, căsătoria, va avea loc foarte curând.

Ritualuri vechi de când lumea

Persoanele în vârstă din mediul rural sunt tributare unor credințe vechi de sute de ani. Astfel, acestea nu pun ouă sub cloșcă în ziua de 25 martie, convinse fiind că din ele vor ieși pui cu două capete și patru picioare. Dar nici nu mănâncă ouăle date de găini în această zi, ci le aruncă, pe motiv că nu sunt bune. Tot în această zi, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă pentru că toți peștii din acea apă ar putea muri. Se mai spune că, de Buna Vestire, vrăjitoarele au puteri mai mari decât în restul anului și că ele prepară o mămăligă din porumb proaspăt măcinat care are puterea de a ucide peștii din lacuri, de a opri rodul pomilor și de a le face pe vaci să nu mai dea lapte. Pentru a se păzi de astfel de nenorociri, oamenii trebuie să își tămâieze casele, să poarte lenjeria pe dos și să arunce pe fereastră o ceapă, spunând: „Na, ia de aici pomană de sufletul vrăjitoarelor“. În această zi, în unele zone ale țării, se obișnuiește să se pună pâine, sare și apă pe pragul casei, din care se vor hrăni și bea îngerii care păzesc un an întreg gospodăria.

Obiceiuri din diverse zone ale țării

În Maramureș:oamenii aprind focuri în curți și le mențin până în zorii zilei, arzând tot ce le este nefolositor în gospodărie. Fumul care se ridică ar avea și puterea de a alunga blestemele și gândurile negre.

În Transilvania: Dimineața, primul membru al familiei care se trezește își pune clopoței la picioare, ia o oală cu jar, pune tămâie și înconjoară de trei ori casa și grajdurile cu animale. Apoi merge la pomi, face la baza fiecăruia câte un foc slab și se uită dacă dă semne că va rodi. Cel care nu arată vreun semn este amenințat cu tăișul toporului și stropit cu țuică,  spunându-i-se: „Daca nu rodești, te tai!“.

Știai că…

… femeile care doresc să rămână însărcinate țin post negru de Buna Vestire, beau agheasmă și se roagă Maicii Domnului să facă o minune?

… în ziua de 25 martie credincioșii au dezlegare la pește?

… oamenii nu trebuie să se certe sau să fie supărați unii pe alți în ziua de Buna Vestire, pentru că altfel vor avea ghinioane tot anul?

Sursa: ampress.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns