Valul 6 de îmbolnăviri cu Covid își face simțiță prezența, pe zi ce trece, și în județul Buzău. Medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de infectare cu Sars Cov 2, de la bebeluși de câteva luni, până la bătrâni de peste 90 de ani.
Potrivit ultimei raportări a autorităților sanitare, făcute în cursul zilei de 13 iulie, Buzăul avea 64 de infectări. Din fericire, cele mai multe dintre persoanele care s-au infectat în ultimele zile au dezvoltat forme ușoare de boală, ce au putut fi tratate la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
Pacienții care s-au prezentat la spital aveau diferite simptome, în special cele deja cunoscute: tuse și durere în gât, fără insuficiență respiratorie, semn că această tulpină atacă părțile superioare respiratorii.
Deocamdată, la Buzău, numărul cazurilor grave este destul de redus, în secția ATI a Spitalului Județean Buzău fiind internat o singură persoană ca urmare a infecției cu tulpina Omicron.