Play-off la Miercurea Ciuc: Luceafărul şi Fortius luptă pentru promovarea în Liga 1 de futsal!

de Stiri Buzau Media

faza futsalPînă la încercarea fetelor de la Handbal Municipal la turneul de baraj de la Piteşti, de la sfîrşitul acestei luni sau a rugbiştilor de la Stejarul, începînd din toamnă, sportul buzoian ar putea avea din acest week-end o echipă într-un prim eşalon! Calificate braţ la braţ în play-off-ul ligii secunde, Luceafărul şi Fortius vor juca sîmbătă, la Miercurea Ciuc, pentru un loc în Liga 1 de futsal! Conform ţintarului stabilit de clasarea la finalul sezonului regulat, Fortius va juca împotriva echipei gazdă, Imperial Wet, care nu a pierdut nici un punct pînă acum (!), de la ora 19.30, în timp ce Luceafărul va întîlni, de la ora 21.00, pe United 2 Galaţi. Învingătoarele vor promova în Liga I. Anul trecut, tot în urma turneului play-off al eşalonului secund, Fortius a obţinut promovarea în Liga I. Ulterior însă, din cauza situaţiei financiare şi cu sprijin refuzat din partea autorităţilor locale, echipa buzoiană nu s-a înscris în campionat.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns