Un fost antrenor al Gloriei Buzău este singurul român prezent la Cupa Africii.
Este vorba despre Mario Marinică, directorul tehnic al naționalei statului Malawi și fost antrenor principal la FC Gloria Buzău în sezonul 2008-2009, când trupa din Crâng evolua în Liga 1. Marinică, în vârstă de 57 de ani, are experiență acumulată, atât în România, la FC Gloria Buzău, Sportul Studențesc sau FC Argeș, cât și în Anglia, la academiile de juniori și tineret de la Arsenal și Crystal Palace.
Malawi nu a debutat fericit la competiția găzduită de Camerun, fiind învinsă în primul meci de națională din Guinea, scor 0-1. Formația statului Malawi face parte din Grupa B, alături de Guinea, Senegal și Zimbabwe.
Amânată pentru un an din cauza situației medicale, Cupa Africii 2021 a pornit la.drum pe 9 ianuarie 2022 și se va încheia în data de 6 februarie 2022, cu un număr de 24 de echipe care se vor alinia la startul competiției. Întrecerile ediției cu numărul 33 se desfășoară în cinci orașe din Camerun.