Veste nesperat de bună miercuri pentru Florin Colgiu, finul președintelui suspendat al Consiliului Județean, Cristi Bîgiu. Condamnat initial la închisoare pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, Bîgiu scapă de detenție, în urma apelului formulat și judecat la Curtea de Apel București.
Instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi trei luni de închisoare cu suspendare, după ce, pe fond Tribunalul Călăraşi îl condamnase la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Va scăpa de închisoare însă va trebui să muncească în folosul comunității, Florin Colgiu fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii la DGASPC sau la AJOFM Buzău.
Dosarul nr. 738/116/2015 – Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Colgiu Florin Mădălin împotriva sentinţei penale nr. 78/20.05.2015 a Tribunalului Călăraşi¬ – secţia penală, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, pe care le repune în individualitatea lor. Face aplicarea art. 19 din Legea 682/2002, cu privire la ambele infracţiuni şi astfel: -În baza art. 48 C.p. rap. la art. 289 alin. 1 C.p., cu referire la art. 7 litera a din Legea 78/2000 , cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. , art. 375 şi 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul Colgiu Florin Mădălin, la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal, ca pedeapsă complementară. În baza art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin. 1 litera a şi alin. 2 din Legea 656/2002, cu referire la art. 32 Cod penal, cu aplicarea art.375 şi art. 396 alin. 10 C.p.p. , condamnă pe inculpatul Colgiu Florin Mădălin, la 9 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 -39 alin. 1 litera b şi art. 45 alin. 1 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv, 2 ani, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 3 luni închisoare, inculpatul având de executat în final, 2 ani şi 3 luni închisoare, precum şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal, ca pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere, conform art. 93 alin. 1 Cod penal: -se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; -va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -va anunţa în prealabil, schimbarea locuinţei ŞI once deplasare care depăşeşte 5 zile; -va comunica schimbarea locului de muncă; -va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii , pe o perioadă de 100 de zile la DGASPC Buzău şi AJOFM Buzău. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării măsurilor ŞI obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 6.12.2014, la 23.04.2015 şi perioada arestului la domiciliu, de la 23.04.2015 la 23.06.2015. Înlătură dispoziţia privind confiscarea sumei de 6500 lei, de la inculpat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu, de 130 de lei, va fi suportat din fondurile MJ. Definitivă”, se arată în soluția instanței.