An de an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului. În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt sinonime, în Muntenia şi Oltenia, cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul – 24 iunie. Sânzienele sunt o pluralitate anonimă, dar există și o zână bună: Iana Sânziana. Potrivit wikipedia, după Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana – Sanctae Dianae. Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soţului ei – împăratul Ion, marele preot al Lunii – a fost de nespus.
Atât de mult a suferit împăratul, încât şi-a lăsat palatul şi sceptrul, plecând în munţi spre a se reculege – gest fără precedent în tradiţiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soţia. Se mai spune că ar fi reuşit să o aducă până aproape de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită şi Eurydike, adică „Readusa”. Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soţie pe Salonai. Numai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiţia mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică „nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins şi această ceremonie sacră, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în aşa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munţi, l-au găsit şi i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere. Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones („Femei Frumoase”), Sintiana („Femei Fermecate”), Zantiala („Doamnele Soarelui”) şi Mainades („Dansatoare”). Ele şi-au spălat crima îngrijindu-se de creşterea şi educaţia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius şi Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică „Fiul lui Ion”, le-a reabilitat şi a asigurat supravieţuirea ordinului lor sfânt, ce fusese ameninţat cu desfiinţarea de adepţii lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrăţişat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul şi au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ţinea de ziua naşterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.
