Schizmă în PNL Buzău! Senatorul Vlad Pufu, șeful filialei muncipale Buzău a PNL, a anunțat că îl susține pe Ludovic Orban în lupta internă pentru șefia partidului la nivel național. Pufu a declarat că a semnat moțiunea președintelui Orban, deoarece crede într-o continuitate la vârful PNL. Anunțul surprinzător a lui Vlad Pufu vine în contextul în care premierul Florin Cîțu este în centrul mai multor scandaluri referitoare la perioada în care acesta a studiat în Statele Unite, dezvăluiri care i-au afectat serios credibilitatea.
„Prin consecvență m-am respectat pe mine, am respectat echipa din care am făcut parte și, mai ales, adversarul. Am semnat moțiunea președintelui Ludovic Orban convins fiind că există, mai mult ca oricând, nevoie de experiență și dialog în viața politică românească. De multe ori, continuitate înseamnă liniștea de care avem nevoie pentru a așeza o construcție solidă în timp. În cele mai grele perioade pentru țară, atunci când și-a pus amprenta glorios pe istoria noastră, PNL a avut continuitatea ca element definitoriu.”, a anunțat Vlad Pufu pe facebook.
Declarația lui Vlad Pufu nu este doar neașteptată, ci pare și un prim pas în formarea a două tabere în PNL Buzău. Aceasta în condițiile în care președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, anunțase déjà, încă din 24 iulie, că îl susține pe premierul Florin Cîțu, lăsând să se înțeleagă că aceasta este singura opțiune a PNL Buzău:
“Sunt momente în viață când alegerile sunt cântărite în funcție de șansele de câștig, dar există tot atât de multe momente când aleg cu orice risc în ceea ce cred, în ceea ce simt că mi se potrivește, sau aleg <pe bune> pentru că mă încăpățânez să cred că schimbările categorice, abrupte dar necesare sunt, în cele din urmă, câștigătoare. (…) E timpul pentru alegeri asumate, e timpul pentru schimbarea #PNL! E timpul pentru stabilitate în interiorul partidului, mai ales, în scopul menținerii încrederii românilor în guvernarea PNL. Deciziile și poziționările ferme ale fiecăruia dintre noi, în raport cu alegerile din septembrie vor echilibra lupta politica și îi vor relaxa pe actorii din viața publică, societatea civilă și mediul de afaceri. Așadar, spunem punct și de la capăt pentru echilibru și stabilitate!”, declara Gabriel Avrămescu, pe 24 iulie.
Mișcarea în front a lui Vlad Pufu este o mutare interesantă, dar și una seismică, deoarece poate avea consecințe serioase în tabăra liberalilor buzoieni. Oare cum se vor poziționa și ceilalți delegați ai PNL Buzău la congresul partidului din 27 septembrie: în tabăra Pufu-Orban sau în tabăra Avrămescu-Cîțu?