20 de ani de la primul gong la Teatrul „George Ciprian”

de Stiri Buzau Media

received_949064985146564Vineri, 8 aprilie, și duminică, 10 aprilie, Teatrul „George Ciprian” Buzău organizează o serie de evenimente cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima premieră a teatrului.

8 aprilie este Ziua Porților Deschise. La ora 11:00, buzoienii sunt invitați în foaier la vernisajul expoziției de fotografie de teatru, semnată de Ion Tăbăcaru, fotograful Teatrului „George Ciprian” Buzău. Expoziția va fi o retrospectivă vizuală a celor 20 de ani de teatru.
Între orele 11:30-18:30, cei interesați vor putea vizita spațiile Teatrului „George Ciprian” (sala, scena, culisele, cabinele actorilor, cabina tehnică, birourile etc.) și să discute direct cu angajații pentru a afla cum se desfășoară viața în teatru: cum funcționează reflectoarele și sistemul de sonorizare, cum arată de aproape recuzita de teatru și costumele.
Ziua de duminică, 10 aprilie, la 20 de ani de la primul gong, va începe cu spectacolul pentru copii „CLOWNS”, de Ștefan Ruxanda, al Teatrului „Ion Creangă” din București – ora 11:00, Sala Teatrului „George Ciprian” Buzău; durata: 50 de minute; recomandat copiilor peste 4 ani.
CLOWNS:
Poate cineva să facă muzica să nu se audă? Ea este ca aerul, nu o poți atinge, nu o poți prinde. Printre muzicieni, ea înseamnă totul. Mai ales când este vorba despre clovni, a căror bucurie este să cânte la orice instrument, oriunde, în orice moment. Așa vorbesc, așa se împrietenesc între ei și cu noi. Clovnii pot schimba cea mai ursuză privire într-un zâmbet larg, iar veselia lor răsună dincolo de sala de spectacol.

La ora 18:00, în foaierul teatrului, va avea loc lansarea volumului „Cartea Teatrului – Evocări din culisele Teatrului George Ciprian”, scris de Marin Ifrim.

Începând cu 18:30, în sala teatrului, vor fi înmânate diplome de excelență celor care au fost alături de Teatrul „George Ciprian” Buzău de-a lungul celor două decenii de activitate.
De la ora 19:00, buzoienii sunt invitați la spectacolul „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, în regia Dianei Lupescu și scenografia Adrianei Raicu. Distribuția: Silviu Biriş, Crenguta Hariton, Magda Catone și Cristian Nicolaie.
„Fii cuminte, Cristofor!” este o comedie spumoasă, scrisă după regulile teatrului de bulevard şi care dezbate, cu umor şi ironie, o temă mereu actuală: (ne)fericirea conjugală; dorim să oferim spectatorilor momente de relaxare şi de bună-dispoziţie. (Diana Lupescu)
Spectacolul se joacă de 9 ani cu deosebit succes. A fost invitat de două ori în Germania (2007 şi 2010) și a fost preluat și difuzat de Televiziunea Română în 2014 – spectacolul a făcut cel mai mare rating din istoria programelor culturale difuzate de TVR.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns