Expoziția ”Dacica 3D” – istoria locală explorată prin tehnologii moderne

de Stiri Buzau Media

 

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău continuă excelenta colaborare cu Muzeul Județean Buzău și lansează programul de expoziții temporare virtuale intitulat ”VReau la muzeu”. Prima expoziție din cadrul acestui inedit program este consacrat unei teme de mare actualitate și încearcă să surprindă aspecte definitorii ale civilizației dacice.

Programul presupune colaborarea cu mai multe muzee din țară, iar elementul specific este dat de faptul că sunt expuse modelele 3D ale bunurilor culturale aparținând colecțiilor muzeelor participante. Astfel, expoziția VR ”Dacica 3D” care va fi vernisată la sediul Muzeului Județean Buzău, în data de 12 august, ora 1030, expune modelele virtuale ale artefactelor existente în colecțiile muzeului buzoian, propunând o altă modalitate, interactivă și inedită, de descoperire a patrimoniului.

Specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au realizat modelele 3D, după ce muzeul buzoian a procedat la selecția pieselor de patrimoniu și la documentarea informației. Ineditul program se bazează pe expunerea pieselor de patrimoniu, scanate fotogrammetric și modelate 3D,  într-o sală de expoziții recreată printr-o aplicație de realitate virtuală. Astfel, vizitatorul are posibilitatea să intre virtual în această sală unde, prin intermediul unui controller, poate interacționa cu piesele expuse, le poate apropia pentru a vedea anumite detalii decorative sau de realizare, întreaga vizită fiind însoțită de informații aferente tematicii expoziției.

Întrucât în muzeele românești introducerea tehnologiei moderne este încă într-o fază incipientă, vă invităm să nu ratați șansa de a descoperi istoria locală altfel decât ați fost obișnuiți. Știm că realitatea virtuală nu va înlocui niciodată piesa de muzeu, dar o astfel de expoziție ne oferă șansa unei interacțiuni, chiar dacă virtuale, cu obiectul de muzeu care, de regulă, nu poate fi atins.

Și pentru cei care aleg să fie prezenți la vernisaj sau vor vizita, în data de 12 august, expoziția ”Dacica 3D” avem ca bonus o călătorie în timp mediată tot de soluțiile VR. Dar păstrăm surpriza și nu devoalăm mai multe, ci vă așteptăm să o descoperiți, printr-o experiență care să vă convingă că muzeele sunt spații de explorare interesante.