Lungmetrajul independent „Lumea e a mea”, regizat de Nicolae Constantin Tănase, a câştigat, sâmbătă, Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus, Germania. Pelicula va fi prezentată cât de curând și buzoienilor.
Premiul, în valoare de 4.000 de euro, este oferit de Synchro Film (Viena) şi constă în servicii de postproducţie pentru un viitor proiect. Acesta este al patrulea premiu câştigat de „Lumea e a mea/ The World is Mine”, după cel pentru debut primit la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în secţiunea Zilele Filmului Românesc, trofeul Anonimul obţinut la Festivalul Anonimul 2015 şi menţiunea specială a juriului în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary.
De la lansarea în cinematografele româneşti, care a avut loc pe 23 octombrie, debutul în lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase a fost vizionat de peste 16.000 de spectatori. După mai multe proiecţii de gală care au avut loc în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Cluj, Braşov, Iaşi, Piatra-Neamţ, Câmpina, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Reşita, Oraviţa, Deva şi Timişoara, filmul rulează în continuare în cinematografele din România.
În următoarele săptămâni vor avea loc proiecţii de gală, la care va fi prezentă o parte a echipei filmului, la Buzău, Piteşti, Galaţi, Zalău, Bistriţa şi Baia Mare.
„Lumea e a mea/ The World is Mine”, o dramă despre generaţia anilor 2000, aduce în prim-plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă din Constanţa. Larisa vrea multe de la viaţă: bani, influenţă, popularitate şi respect. Şi acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obţine.
Regizorul Nicolae Tănase este cunoscut publicului din România pentru scurtmetrajul „Blu”, cu care a câştigat premii la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2012 şi la Best International Short Film din Portugalia. De asemenea, a primit premiul pentru tânără speranţă la gala Gopo.
Din distribuţia filmului „Lumea e a mea” fac parte actorii Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu, Iulia Ciochină, Florin Hriţcu, Dan Rădulescu.
Echipa este completată de producătorii Tudor Giurgiu şi Radu Stancu, producătorii executivi Bogdan Crăciun şi Gabi Suciu, scenarista Raluca Mănescu, directorul de imagine Daniel Kosuth, monteurul Ion Petru Tănase, scenografa Adeline Andreea Bădescu, sound designer-ul Tudor Petre, iar muzica este realizată de Vlaicu Golcea.
„Lumea e a mea/ The World is Mine” este o coproducţie Libra Film şi deFilm, realizată cu sprijinul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti – Atelier de Film, Digital Cube, Videolink, Uniunii Cineaştilor din România, Raza Studio, Cityplex, DSG, Villa Kult.
În România, filmul este distribuit de Transilvania Film.