Drăgaica – Sânzienele în tradiţia populară – cade calendaristic în zilele solstiţiului de vară, când noaptea e cea mai scurtă şi lumina solară cuprinde trei sferturi din zi. E luna plină, iar datinile populare străvechi înfloresc în aceste zile. LA NOAPTE se petrec fenomene magice legate de viaţă, fericire, căsătorie, împlinire în recoltele câmpului şi în recoltele umane, cele dătătoare de prunci.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica, iar noaptea care o precede e plină că şi cea care încheie această zi magică.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul , Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, că reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţă populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Nu este exclus că în vremuri îndepărtate populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cânta şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor”, pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie.
În dimineaţă de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniţă rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniţă alunecă spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credinţă că îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţă găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.
Gospodării încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seară din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a două zi, în coroniţe erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamna.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoşi şi avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste sale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scapă de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţă, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciumă şi se strigă în jurul focurilor.
În unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi întâlnit, cu ani în urmă, obiceiul „boului înstruţat”. În cadrul ceremonialului, masca taurină murea şi renăştea simbolic la acest început de timp calendaristic.
Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.
De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Unele se ţin şi azi.
Sursă ampress.ro
