Laurențiu Constantin, primarul comunei Beceni: „Vă mulțumesc celor care ați avut încredere în mine și în echipa mea, dar și celor care ați ales o altă opțiune”

de Stiri Buzau Media

Dragi locuitori ai comunei Beceni,

Vă mulțumesc celor care ați avut încredere în mine și în echipa mea, dar și celor care ați ales o altă opțiune.

Am sufletul împăcat pentru că în cei 8 ani de mandat am muncit cu forță și determinare în slujba dumneavoastră și a comunei Beceni.

Îmi doresc ca proiectele pentru care am lucrat în ultimii ani să fie duse la bun sfârșit. Sunt proiecte ce vor aduce bunăstare și confort pentru toți locuitorii.

Vreau să știți că voi rămâne același OM al faptelor și nu al vorbelor.

Voi fi mereu alături de dumneavoastră, iar experiența mea în administrație publică locală mă va ajuta să lupt permanent pentru a fi apărate interesele comunei.

Am convingerea că timpul va arăta adevărata valoare a oamenilor și a realizărilor fiecăruia.

Dumnezeu să ne ajute!

Laurențiu Constantin