Opinie de la Laurențiu Ciocăzanu

de Stiri Buzau Media

Laurenţiu Ciocăzanu – opinii

Era acum 7 ani, cu Klaus Iohannis la interviu, înainte de victoria sa împotriva lui Victor Ponta și a PSD la președinție.

Azi, același Iohannis este lovit din toate părțile și acuzat de toate relele din lume.

Exact la fel a făcut Iliescu cu Ceaușescu, în decembrie 89: a redirecționat toată nemulțumirea populației pe dictator, oamenii s-au bucurat de împușcarea lui ”nea Nicu”, iar pe la spate aceiași conducători care l-au girat pe Ceaușescu au pus mâna pe țară și au muls-o până la sec.

Nu doar Ceaușescu era vinovat pentru răul din România, nu Iohannis e singurul care trebuie să deconteze ce nu merge bine la 32 de ani de la Revoluție.

Cei care continuă și azi cu demonizarea politică nu fac decât să adâncească răul, pentru că o țară în care oamenii sunt îndemnați să-și urască președintele, Guvernul, Parlamentul e o țară spre faliment, profund dezbinată, incapabilă să ierte și să reconstruiască, iar asta îi va afecta pe toți.

Nici eu nu sunt 100% mulțumit de Iohannis, dar știu la fel de bine că, dacă ar fi existat altul mai bun, românii l-ar fi votat. Cum n-a fost cazul, ne-am mulțumit cu fostul primar al Sibiului și n-a fost chiar totul rău, din 2014 încoace. Nu știu cum ar fi fost cu Ponta sau Dăncilă la Cotroceni, dar nu cred că mai bine…

Nu regret o clipă că l-am susținut pe Iohannis, nici nu sunt acum înveninat împotriva lui. Nu e ușor să primești comanda unui popor care este ”ajutat” din interior să nu fie unit, să se încaiere pentru ca unii să aibă de câștigat politic.

Un popor dezbinat grație și acelor ”specialiști” care îi învață pe români să fie veșnic nemulțumiți, supărați pe viață și pe politicieni, ceea ce se întoarce mereu împotriva lor.

N-o să fiu niciodată anti-Iohannis, tocmai din acest motiv. Și n-o să fiu ”anti”-nimeni de aici încolo, indiferent cine va fi președinte, doar de dragul de a fi ”anti” cu orice preț.

Sunt prea mulți care se pricep la asta, nu e cazul s-o mai fac și eu. Fiecare e liber să lase ce vrea el moștenire lumii din care va pleca mai devreme sau mai târziu.

Pentru mine, alegerea este simplă: încredere, respect, iertare, parteneriat, critică decentă și constructivă, ajutor la greu, nu fuga de răspundere și pariul veșnic pe intoleranța care ne ucide pe toți.

 

Știri despre: ,