
Înscrierile se pot face până pe 15 august, după care forurile centrale ale partidului vor stabili listele. Propunerea președintelui PNL Buzău, Ovidiu Anghel, a fost ca pentru un post de senator să candideze chiar primvicepreședintele de la Centru Teodor Atanasiu.
Acesta a precizat că va analiza propunerea: „Eu sînt din Alba, acolo unde am luat cel mai bun rezultat din ţară, 60%. Ieşi foarte uşor parlamentar într-un judeţ ca Alba. La Buzău, lucrurile nu stau chiar atât de bine, dar mă voi gândi”. La rândul său, Ovidiu Anghel, preşedintele PNL Buzău, a ţinut să precizeze că ar fi un câștig pentru Buzău o candidatură a lui Atanasiu. „A fost una dintre dorinţele mele că domnul Atanasiu să candideze pentru Buzău şi să ne reprezinte în Senatul României. Va fi un câştig pentru Buzău”. În ceea ce priveşte o candidatură a sa la parlamentare, Anghel a declarat că nu a luat încă o hotărâre privitoare la o candidatură.
La şedinţa de vineri s-au discutat chestiuni ce ţin de situaţia financiară şi s-au pus la punct măsuri organizatorice pentru alegerile din iarnă.

