Şeful Trans Bus și cel al Poliției Locale, out din funcții. Jercan și Tănăsescu puși pe liber

de Stiri Buzau Media

Stefan-Jercan-620x3304359Primarul Constantin Toma a început curățenia. Primele capete căzute sunt șefii de la Trans – Bus și Poliția Locală. Ștefan Jercan și Ștefan Tănăsescu au fost chemați astăzi la palatul Comunal iar în urma discuțiilor purtate cu aceștia, Toma a decis că aceștia trebuie înlocuiți în funcțiile pe care le ocupă de ani buni. Ca să nu fie demiși, acestora li s-ar fi propus să-și dea demisia. La conducerea Poliției Locale a fost numit interimar șeful structurii de Ordine Publică, Adrian Teodorescu, iar în ceea ce privește Trans-Bus, Consiliul de Administrație se va întruni și va numi un nou director.

Fost milițian ieșit la pensie, Ștefan Jercan ocupă din 2007 funcția de director executiv la SC TRANS-BUS SA Buzău, societate subordonată Primăriei. Ce leafă are Ștefan Jercan, ce prime a încasat în această perioadă, care este situația financiară a TRANS-BUS, cum se comportă cu subalternii, aflați în cele ce urmează

Conform declarației de avere, Ștefan Jercan a încasat în anul 2013 un salariu de peste 140.000 de lei, adică nici mai mult nici mai puțin de 11.700 de lei lunar. Tot din declarația de avere rezultă că Ștefan Jercan deține peste 8 hectare de teren agricol, în comunele Amaru și Costești, două case, una de 200 mp în județul Brăila, cealaltă de 120 mp în Buzău și un Jaguar X Type fabricat în 2008 și achiziționat în 2009.

De când este director la societatea locală de transport public de călători, Ștefan Jercan a ținut prima pagină a ziarelor nu pentru calitățile sale manageriale, ci din cauza neregulilor constatate la TRANS-BUS. Astfel, societatea a trebuit să plătească 50.000 de lei despăgubiri unor salariați dați afară abuziv de directorul Jercan, lucru dovedit în instanță de aceștia.

În anul 2009 fostul milițian și-a dat o primă de 53.800 de lei, în condițiile în care profitul societății, subvenționate din greu de către Consiliul Local Municipal, a fost de 14.200 de lei. În 2010, Jercan a recidivat: și-a dat primă de 64.000 de lei, în vreme ce profitul societății a fost de 16.000 de lei. Opulența a continuat, anual, până în 2013. Numai că, între timp, Camera de Conturi a declarat ca fiind ilegale aceste bonusuri și, în urma unui proces, Ștefan Jercan a fost obligat să dea banii înapoi, în total 2,3 miliarde de lei vechi. Să nu vă imaginați că a primit însă o lovitură dură prin această sentință, deoarece directorul Trans Bus are la dispoziție mai bine de 10 ani să restituie banii primiți ilegal. Iar maxim 20 de milioane de lei vechi pe lună reprezintă un mizilic pentru Jercan, în comparație cu veniturile sale.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns